FOTO – Golgheterul lui Dinamo a oferit imaginea etapei: „Nu-mi mai simțeam picioarele” Cum a apărut la interviurile de la finalul partidei cu Poli

FOTO - Golgheterul lui Dinamo a oferit imaginea etapei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo s-a impus cu 4-0 în meciul cu ACS Poli Timișoara, victorie ce îi menține pe „câini” pe locul cinci în clasament. Dorin Rotariu a marcat din nou pentru roș-albi, puștiul în vârstă de 18 ani fiind la a cincea reușită în acest sezon.

Golgheterul lui Dinamo a avut și de suferit de pe urma meciului cu bănățenii. Rotariu a apărut la interviurile de după partidă având încălțat doar piciorul stâng. La piciorul drept a suferit o degerătură în timpul meciului și nu s-a mai putut încălța.

„În unele momente nu-mi mai simțeam picioarele când jucam. Am o problemă cu o unghie, dar nu e nimic grav”, a declarat Rotariu.

Întâmplarea prin care a trecut Rotariu nu e primul „episod” de acest gen din Liga I. Valentin Lazăr a declarat după meciul din etapa trecută cu Botoșani că în momentul în care a efectuat driblingul din care a rezultat golul lui Țucudean avea picioarele înghețate. Zougoula a oferit cel mai amuzant moment al rundei precedente după ce și-a turnat apă caldă peste ghete deoarece îi înghețaseră picioarele pe bancă.

Reghecampf s-a plâns și el de temperaturile scăzute la care se joacă ultimele meciuri ale anului. După partida cu Oțelul, antrenorul Stelei a afirmat că jucătorii săi au tremurat pe banca de rezervă, cel mai afectat fiind Adi Popa.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu…
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă dorință”
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a…
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Doliu în televiziune. A pierdut lupta cu o boală necruțătoare: S-a stins din viață în pace
Doliu în televiziune. A pierdut lupta cu o boală necruțătoare: S-a stins din viață în pace
Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne
Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se…
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
×